În ce Noi Credem

Noi credem într-un singur Dumnezeu viu și adevărat, Care există din veșnicie (Ioan 17:3) în unitate perfectă ca trei persoane egale și pe deplin divine (Matei 28:19-20):
– Tatăl
– Fiul
– Duhul Sfânt
În timp ce execută roluri distincte, dar complementare, în istoria răscumpărării omului, fiecare membru al Dumnezeirii are aceeași natură, aceleași atribute, aceeași ființă și este, în egală măsură, demn de aceeași slavă, cinste și ascultare (Ioan 1:1-4; Faptele Apostolilor 5: 3-4).

Noi credem că Dumnezeu Tatăl a creat toate lucrurile în șase zile literale, pentru slava Lui, în conformitate cu voia Lui (Apocalipsa 4:11), prin Fiul Său, Isus Cristos. El susține toate lucrurile prin Cuvântul puterii și al harului Său, exercitând conducerea suverană peste toată creația, arătând purtare de grijă și lucrând răscumpărare (Coloseni 1:17, Evrei 1:3).

Noi credem că Isus Cristos, Fiul etern, mișcat de dragoste și în conformitate cu voința Tatălui, a luat trup omenesc (Ioan 1:1, 14, 18). Fiind conceput prin lucrarea miraculoasă a Duhului Sfânt, s-a născut din Fecioara Maria. Fiind pe deplin Dumnezeu și pe deplin om (Ioan 14:8-9), El a trăit o viață fără păcat, Și-a dat viața ca jertfă și a murit pe cruce în locul nostru, realizînd răscumpărarea pentru toți cei care își pun credința în El. El a înviat trupește și vizibil din morți a treia zi și S-a înălțat la ceruri unde, la dreapta Tatălui, este acum Cap al Trupului Său, Biserica, fiind singurul Mântuitor și Mijlocitor între Dumnezeu și om. El va reveni pe pământ în putere și glorie pentru a-Și desăvârși lucrarea de răscumpărare (1 Timotei 3:16).

Noi credem că, în tot ceea ce face, Duhul Sfânt Îl glorifică pe Domnul Isus Cristos. El condamnă lumea în ceea ce privește păcatul, dreptatea și judecata. El îi atrage pe cei nerăscumpărați la pocăință și credință și, odată cu mântuirea, îi dă o viață spirituală nouă celui credincios, aducându-l în unire cu Cristos și cu Trupul Său. Duhul Sfânt sfințește, sigilează, umple, călăuzește, instruiește, dă pace, echipează, împuternicește, locuiește în mod permanent în cel credincios după mântuire și îi dă daruri spirituale credinciosului pentru a trăi și a sluji ca Cristos (Ioan 16:8; 13:15; Tit 3:5; Efeseni 1:22; 4:11-12; Romani 8:9-17; 12:4-8; 1 Corinteni 3:16; 12:4-5, 11-13, 19; Galateni 5:25; Evrei 2:1-4; 2 Corinteni 12:12).

Noi credem în cele șaizeci și șase de cărți ale Vechiului și Noului Testament ca fiind înregistrarea completă a dezvăluirii de Sine a lui Dumnezeu pentru omenire. Oameni diferiți, folosindu-și propriile stiluri și personalități, au fost conduși în mod supranatural de Duhul Sfânt să scrie cuvintele lui Dumnezeu, infailibile în scrierile originale. Prin urmare, cei care se dedică studierii contextului literal și istorico-gramatical al Scripturii pot înțelege cu acuratețe Cuvântul lui Dumnezeu. Scriptura este pe deplin demnă de încredere ca autoritatea noastră finală și suficientă pentru întreaga viață (2 Tim.3:16-17;2 Petru 1:20-21).

Noi credem că Dumnezeu l-a creat pe om, bărbat și femeie, după chipul și asemănarea Sa, fără păcat, pentru a-L slăvi pe Dumnezeu și pentru a se bucura de părtășia cu El. Fiind ispitit de Satan, dar în planul suveran al lui Dumnezeu, omul a ales în mod deliberat să nu asculte de Dumnezeu, aducând păcat, moarte și condamnare întregii omeniri. Prin urmare, toți oamenii sunt total corupți prin natură și prin alegere. Fiind înstrăinați de Dumnezeu, neavând nicio scuză și aflându-se sub mânia dreaptă a lui Dumnezeu, toți oamenii au nevoie disperată de Mântuitorul (Geneza 3:1-6; Romani 3:10-19; Romani 1:18, 32).

Noi credem că Domnul Isus Cristos a murit pentru păcatele noastre în conformitate cu Scriptura, ca ispășire substitutivă, și că mântuirea nu se găsește în nimeni altul decât în El. Înainte de creație, Dumnezeu i-a ales pe cei care vor fi mântuiți și le-a acordat acest har nemeritat exclusiv pe baza plăcerii Lui suverane. Moartea lui Isus Cristos pe cruce a fost plata unică și completă pentru păcate, satisfăcând pe deplin mânia dreaptă a lui Dumnezeu pentru fiecare persoană care se întoarce de la păcat la pocăință și care își pune credința în Cristos prin har. În momentul mântuirii, fiecare persoană devine o creație nouă prin Duhul Sfânt, este îndreptățită înaintea lui Dumnezeu și are siguranța că este un copil adoptat de Dumnezeu pentru totdeauna. Credința adevărată continuă, în ascultare și iubire față de Isus Cristos, cu o viață dornică de a-L slăvi pe Dumnezeu și de a persevera până la sfârșit (Romani 8:37-39; 2 Corinteni 5:21; 1 Corinteni 12:13).

Noi credem că, atunci când își pune credința în Domnul Isus Cristos ca Mântuitor, credinciosul este așezat în Trupul lui Cristos, Biserica universală, al cărui Cap este Isus Cristos. Scripturile le poruncesc credincioșilor să se adune la nivel local, cu scopul de a se dedica închinării, rugăciunii, învățăturii din Cuvânt, părtășiei, actelor de botez și Cină a Domnului, slujirii bisericii locale prin dezvoltarea și folosirea darurilor spirituale și ieșirii în lume pentru a face ucenici (Efeseni 1:22-23; Fapte 2:42-46; 1 Corinteni 14:26; Matei 28:18-20). Ori de câte ori se întâlnește cu regularitate, ascultând de această poruncă, poporul lui Dumnezeu este expresia locală a Bisericii sub supravegherea atentă a unei pluralități de prezbiteri. Membrii bisericii trebuie să lucreze împreună în iubire și unitate, cu dorința supremă de a-L glorifica pe Cristos (Efeseni 4:16).

Noi credem că botezul creștin este o declarație publică a mântuirii credinciosului în Cristos, acesta identificându-se cu Cristos în moartea, îngroparea și învierea Sa, simbolizate prin scufundare în/ieșire din apă. Cina Domnului este comemorarea comunitară a morții lui Cristos până va reveni El și trebuie să fie precedată de o auto-examinare atentă (Faptele Apostolilor 2:41, Romani 6:3-6, 1 Cor. 11:20-29).

Noi credem că fiecare credincios și fiecare comunitate locală de credincioși au datoria și privilegiul de a-L slăvi pe Dumnezeu, răspunzând în mod activ chemării pe care Isus Cristos o face în Marea Însărcinare de a merge și de a face ucenici din toate neamurile. Noi credem că accentul principal și prioritatea acestei chemări cad pe eforturile care stabilesc, consolidează și reproduc biserici fundamentate biblic, care vor planta apoi biserici care, la rândul lor, vor planta biserici pentru generațiile viitoare și spre slava lui Dumnezeu.

Noi credem și așteptăm cu anticipare întoarcerea glorioasă, vizibilă și personală a Domnului Isus Cristos. Binecuvântata speranță a revenirii Sale are un impact vital asupra vieții personale, a slujirii și a misiunii credinciosului (1 Tesaloniceni 4:13-18). Noi credem în învierea trupească atât a celui mântuit, cât și a celui nemântuit. Cel nemântuit va fi înviat pentru judecată și va experimenta mânia veșnică în iad. Cel mântuit va fi înviat pentru bucuria veșnică, într-un cer nou și un pământ nou, în prezența manifestată a lui Dumnezeu (Fapte 1:3, 9; Evrei 7:25-26).

Mergeți și Faceți
Ucenici

Specificul Bisercii Harvest Metanoia

  • Dedicare pentru predicarea expozitivă și aplicațională

    Predicarea expozitivă explică textul biblic folosind metoda exegezei literale, bazate pe studiu gramatical și contextual-istoric, încercând să găsească și apoi să transmită ascultătorului contemporan semnificația textului Scripturii din contextul original. Spre deosebire de predicarea tematică, predicarea expozitivă de obicei este o expunere verset cu verset al unui pasaj, capitol sau carte a Bibliei, nu o expunere a unei teme care adună și sistematizează cât mai multe referințe biblice la un loc. Accentul aplicational al predicării presupune concentrarea predicatorului nu doar pe o exegeză a textului biblic cât și pe o exegeză a audienței sale, încercând ca fiecărui principiu biblic descoperit în text să i se atribuie o aplicație practică și personală relevanta ascultătorului contemporan, acesta fiind provocat să o aplice în viața sa. Predicarea expozitivă și aplicatională răspunde la întrebările “ce a însemnat textul acesta pentru destinatarii lui originali”, apoi, “ce înseamnă textul acesta pentru noi, cei care îl citim astăzi”, și în final “ce ar trebui să fac eu, în lumina celor înțelese din acest text?”

  • Dedicare pentru închinarea contemporană fără compromisuri

    Închinarea este un mijloc biblic universal de a-L slăvi pe Dumnezeu și de aceea închinarea trebuie contextualizată fiecărei culturi sau generații în parte, astfel încât omul să îl poată glorifica pe Dumnezeu în mod “natural”, adică relevant ca stil și exprimare generației și culturii în care el trăiește. Având în vedere că închinarea care îl slăvește pe Dumnezeu trebuie să fie verticală, în bisericile Harvest vom fi atenți să menținem relevanța închinării fără a-i compromite verticalitatea, nediluând mesajul sau esența, de dragul stilului sau exprimării sale contemporane.

  • Dedicare pentru calitatea și nu cantitatea de ucenici

    Formarea de ucenici este scopul bisericii noastre, dar ținta finală nu este cantitatea, ci calitatea ucenicilor. De aceea procesul formării va fi observat și evaluat în permanență, urmărind ca elementele fundamentale în formarea unui ucenic să fie implementate în întregime în viața fiecărui credincios/membru al bisericii.

  • Dedicare pentru închinare, slujire, și umblare cu Cristos

    Suntem dedicați în implementarea în viața fiecărui credincios (membru) al bisericii a elementelor fundamentale care definesc un ucenic din punct de vedere biblic: închinarea, umblarea și slujirea. Fiecare membru al bisericii trebuie să se închine, să umble și să lucreze pentru Cristos.

  • Dedicare pentru o lucrare prosperă de grupuri mici

    Grupul mic este cadrul cel mai propice ucenicizării – formării de ucenici. Potrivit exemplelor biblice, în cadrul bisericii noastre ne dorim ca fiecare creștin să fie un ucenic și de aceea, o focalizarea principală a lucrării noastre este dezvoltarea, observarea și evaluarea grupurilor mici, în care vor fi cuprinși toți membrii bisericii noastre.

  • Dedicare pentru plantarea de biserici

    Misiunea bisericii potrivit modelului biblic, nu s-a rezumat doar la evanghelizare, ci mai degrabă la plantare de biserici, astfel încât, oriunde apostolii evanghelizau, concomitent puneau și bazele unei noi biserici. De aceea, biserica este cadrul în care se formează ucenicii, iar focalizarea noastră în misiune va fi în primul rând plantarea de biserici și apoi alte lucrări parabisericești.

  • Dedicare pentru conducerea bisericii de către presbiteri

    Atât în Vechiul Testament cât și în Noul Testament, Dumnezeu și-a condus poporul ales prin presbiteri, un grup de credincioși maturi, examinați și validați, cărora Domnul, prin consacrarea lor în lucrare, le-a conferit autoritate și responsabilitate de a păstori turma încredințată lor. Ei sunt cei care supraveghează orice domeniu al lucrării bisericii, protejând și răspunzând de sănătatea bisericii, de direcția, doctrina și disciplina bisericii.

  • Dedicare pentru consiliere biblică

    Consilierea biblică este procesul prin care biserica încearcă să rezolve problemele și poverile credincioșilor săi. Ținând cont că în societatea contemporană sunt răspândite multe perspective de înțelegere, abordare, vindecare și rezolvare a problemelor vieții, noi credem că în Scriptură, Dumnezeu ne-a lăsat esența și uneltele necesare rezolvării oricărei probleme omenești. De aceea, în procesul de analiză și soluționare a problemelor și poverilor vieții, abordarea noastră va fi una biblică, nu integraționistă, evaluând toate simptomele dar și soluțiile propuse prin prisma adevărului Scripturii.

  • Dedicare pentru evaluare periodică și intenționată

    Noi credem că orice lucrare spirituală sănătoasă trebuie să fie orientată pe scop și astfel să aibă obiective măsurabile care pot fi evaluate. Eficiența în lucrarea bisericii este o cerință biblică și de aceea, evaluările se vor face intenționat și periodic, în funcție de necesitățile și criteriile stabilite de conducerea bisericii..